O masă de aer cu particule de praf saharian ajunge în România. Cât de mare e concentrația și unde se vor observa depunerile

O masă de aer cu particule de praf saharian ajunge în România. Cât de mare e concentrația și unde se vor observa depunerile
Un val de praf saharian se va abate deasupra României / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 30/03/2022, 15:59
Actualizat: 30/03/2022, 15:59

O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană vine deasupra României dinspre nordul Africii, a anunțat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Începând de miercuri, 30 martie, până pe 1 aprilie, „circulația aerului se va face din sector preponderent sud-vestic și sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul și sud-estul Europei, inclusiv în zona României”, după cum a anunțat ANM, citată de Mediafax.

Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, începând de joi, 31 martie, în vestul, centrul și nordul țării, apoi, pe arii restrânse și în rest.

Totuși, precizează ANM, concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparație cu cele din sudul Peninsulei Italice și al Peninsulei Balcanice.

Temperaturi ridicate

Conform unei analize actualizate cu privire la concentrațiile de monoxid de carbon în zona României, aceeși perioadă, 30 martie – 1 aprilie, datele furnizate de CAMS – Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus – arată că în următoarele zile, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.

Totodată, având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, la nivelul României, miercuri circulația aerului se va realiza predominant dinspre sud-vest- vest spre nord-est – est, iar joi și vineri predominant dinspre sud- sud-vest spre nord- nord-est.

Vântul va avea intensificări temporare la munte și local în restul teritoriului, cu precădere în regiunile sud-estice. Începând din această noapte se vor semnala precipitații, la început în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte, apoi pe arii restrânse și în rest, potrivit ANM.

Temperaturile sunt așteptate să aibă fluctuații destul de mari până în 3 aprilie, cu valori ridicate, apoi răcire a vremii, a anunțat, marți, Administrația Națională de Meteorologie, dar până la finalul acestei perioade, acestea vor ajunge la nivelul normal pentru acest sezon.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Interdicții pentru șoferi. Încălcarea legii se sancționează cu închisoare
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×